VREMEA SCHIMBĂRII (2)

„Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus” (Iosua 1:3)

Îţi poţi imagina cum s-a simţit Iosua când a ajuns în papucii lui Moise? El a avut nevoie de asigurare, aşa că Dumnezeu i-a spus: 1) „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau”. Cu alte cuvinte, păşeşte prin credinţă şi cere. Lucrul este al tău dacă eşti dispus să mergi spre el şi să-l iei în stăpânire. Va fi uşor? Vor ajunge acolo peste noapte? Nu, dar încrederea lor venea din cuvintele: „cum am spus”. Cântarea spune aşa: „Stând pe promisiunile veşnice, când primejdia, frica s-apropie; prin Cuvântul Domnului voi învinge, stând pe promisiunile Lui 2) -Nimeni nu va putea să stea împotriva ta. cât vei trăi” (v. 5). Vei avea parte de critici? Da! Vei fi atacat? Da! În Ţara promisă îi aşteptau 31 de împăraţi, şapte popoare şi uriaşi cât „stâlpii de telefon”. Dar fiecare luptă pe care o duci este doar o ocazie ca Dumnezeu să-Şi arate puterea în locul tău. 3) „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise” (v. 5). Dacă te temi de viitor, adu-ţi aminte de credincioşia lui Dumnezeu faţă de tine din trecut. La sfârşitul vieţii sale, Iosua a spus: „Astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Recunoaşteţi, deci, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, că nici unul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit” (Iosua 23:14). Şi Dumnezeul care l-a ajutat pe Iosua să izbândească, te va ajuta şi pe tine.

Share