VORBEȘTE!

„Tăcerea își are vremea ei, și vorbirea își are vremea ei” (Eclesiastul 3:1,7)

Biblia are multe de spus în ceea ce privește critica și duhul de judecată. Există, însă, momente în care tăcerea nu este „de aur”, ci este fatală. De exemplu: 1) Tăcerea este fatală când o folosești ca pe un mijloc pasiv, răzbunător de a-ți exprima mânia sau nemulțumirea. Asta se numește „manipulare emoțională”. Domnul Isus a spus: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău” (Matei 18:15). Domnul Isus ne poruncește să luăm inițiativa, și să ne ocupăm de „fărădelege”. Fărădelegea este încălcarea flagrantă a unei limite și de cele mai multe ori avem impresia că doar nouă ni s-a greșit sau am fost nedreptățiți. Cu toate acestea, în loc să ne ocupăm de problemă, mergând direcția cel care a comis-o, ne supărăm și ne bosumflăm. Domnul Isus a spus: „Nu fă asta!” Lipsa ta de comunicare îl poate face pe „fratele tău” să nu-și dea seama de comportament și să-l repete. 2) Tăcerea este fatală când nu vrei să iei apărarea  cuiva în fața criticilor nedrepte sau a zvonurilor neadevărate. Nu da voie ca teama de înstrăinare și de respingere să te facă să lași ca defăimarea și uciderea caracterului să rămână necontestate, mai ales când știi sigur care este adevărul. 3) Tăcerea este fatală când pierzi prin neprezentarea punctului de vedere. în realitate, tăcerea poate indica consimțământ. Rugăciunea a fost scoasa din școlile publice din Statele Unite deoarece majoritatea a preferat să tacă în loc să vorbească. Scriptura spune: „tăcerea își are vremea ei, și vorbirea își are vremea ei”. Așadar, fă-ti curaj să-ti asumi convingerile si să vorbești!

Share