VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU TINE (4)

„Legea nu se întemeiază pe credinţă” (Galateni 3:12)

Pentru a împlini voia lui Dumnezeu pentru viaţa ta şi pentru a deveni ceea ce doreşte El, trebuie să te confrunţi cu „persoana” de care îţi e frică şi pe care Dumnezeu o doreşte. Majoritatea oamenilor identifică maturitatea spirituală cu strădania de a respecta poruncile Bibliei. Câtă vreme crezi că scopul lui Dumnezeu este de a produce ascultători ai legii, creşterea spirituală îţi va părea mai degrabă o obligaţie decât o dorinţă a inimii. Pavel scrie: „Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele”. Aderarea rigidă la legi şi porunci stinge dorinţa, controlează emoţiile şi produce o persoană făţarnică. Biblia spune: „slova omoară, dar Duhul dă viaţa” (2 Corinteni 3:6). E o mare diferenţă între respectarea legilor şi a-L urma pe Hristos, întrucât nu-L poţi urma pe Isus fără a cultiva o inimă bună. Domnul Isus a spus: „Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Până nu înţelegi că creşterea spirituală înseamnă să te îndrepţi spre cea mai bună versiune creată de Dumnezeu a propriei tale persoane, întrebarea: „cum stai cu viaţa spirituală?” te va intimida. Un sentiment sâcâitor al vinovăţiei şi al înşelătoriei te va îndemna să spui: „Nu prea bine. Nu cât de bine ar trebui”. Oamenii sunt capabili să utilizeze comportamentele exterioare pentru a-şi măsura sănătatea spirituală. De exemplu, ei se măsoară prin cât de devreme se trezesc pentru a citi şi a se ruga, prin cât este de lung timpul lor cu Dumnezeu sau cât de des merg la biserică. Nu la asta se referă formarea spirituală. Se referă la relaţia ta cu Hristos, nu la respectarea legii!

Share