VICTORIA PE CÂMPUL DE LUPTĂ (1)

„Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos” (2 Timotei 2:3)

Prin mântuire te înrolezi în slujirea lui Hristos, Regele regilor. Luptele Lui devin luptele tale şi strategiile Lui devin strategiile tale. Nimeni nu este scutit; participi „până la capăt”. Satana ţi-a declarat război şi asta înseamnă „cucereşte, căci altfel vei fi cucerit”. El te va ataca pe trei fronturi. Să ne uităm la fiecare dintre ele. Mai întâi, atacul din partea lumii. Ai avut vreodată senzaţia că „nu corespunzi”? Nici nu trebuie! „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu” (Iacov 4:4). Linia de separare a fost trasată; în acest război nu există coabitare paşnică. Ce înseamnă „lumesc?” Nu înseamnă să fii în lume, ci să te asemeni cu lumea. Nu înseamnă să trăieşti în lume, ci să asimilezi valorile ei egoiste, moralitatea ei „relativă” şi atitudinile ei faţă de cauza Sa, faţă de Cuvântul Său şi faţă de poporul Său. Setea lumii după putere, după popularitate şi după auto-promovare contrazice principiile Scripturii. „Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este … să ne păzim neîntinaţi de lume” (Iacov 1:27). Domnul Isus ne-a spus să evităm şi să ne păzim de obsesia lumii după lucruri materiale şi de frica ei de-a nu avea suficient pentru a ne împlini nevoile (Matei 6:25-34). Noi suntem chemaţi să fim „sare” şi „lumină” (Matei 5:13-14). Tu trebuie să fii cel ce influenţează pe alţii, nu cel influenţat. Când lumea nu te vede deosebit faţă de ea, lumina ta s-a stins şi sarea ta şi-a pierdut gustul.

Share