VEDERE ÎN ÎNTUNERIC (3)

“Vot toti care … umblaţi în lumina focului vostru… din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceţi în dureri” (rsala 50:11)

Când întunericul pe care îl experimentezi este îngăduit de Dumnezeu, nu încerca să-ţi creezi propria lumină: “Voi toţi care … umblaţi în lumina focului vostru … veţi zăcea în dureri”. Avraam s-a hotărât să-şi aprindă propriul foc când promisiunea lui Dumnezeu de a-i dărui un urmaş nu s-a materializat suficient de repede. Sătul să mai aştepte, s-a hotărât să lucreze de unul singur, dând naştere lui Ismael şi a ajuns să creeze probleme care vor dura generaţii întregi. Dumnezeu promi­sese deja că va elibera Israelul, dar Moise s-a apucat să acţioneze după mintea lui. În consecinţă, el a ucis un stăpân de sclavi egiptean şi a petrecut următorii patruzeci de ani în pustie (Exod 2:11-15). Petru I-a promis lui Isus că-L va urma în închisoare şi chiar la moarte (Luca 22:33), dar fiindcă nu a aşteptat instrucţiunile a ajuns să reteze urechea unui om nevinovat.

Când ajungi în întuneric prin voia lui Dumnezeu, nu trebuie să te temi, Dumnezeu te va ajuta să o scoţi la capăt. De ce suntem atât de siguri? Deoarece Biblia ne oferă promisiuni minunate pre­cum: “Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric” (Psalmul 112:4) şi “seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia” (Psalmul 30:5). Cele patruzeci de zile pe care le-a petrecut Moise singur pe munte, timpul petrecut de llie pe Muntele Horeb şi anii petrecuţi de Pavel în deşertul arabic nu au fost experienţe irosite; ele au fost parte din planul lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: “Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină” (Matei 10:27), Să remarcăm două lucruri în acest verset:

1) În cele mai rele momente ale tale, Dumnezeu îţi dă cele mai bune indicaţii;

2) lumea te va ascul­ta pentru că ţi-ai “câştigat dreptul de a vorbi”. Aşa că fii pe poziţie şi lasă-L pe Dumnezeu să te înveţe ceea ce poţi învăţa numai în întuneric.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *