UMBLAREA PE APĂ (2)

„Corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă” (Matei 14:24)

Să remarcăm: 1) Necazul nu înseamnă că Dumnezeu te-a abandonat. Ucenicii au învăţat că este posibil ca Domnul Isus să fie nevăzut, dar să fie prezent. Să „umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7) înseamnă că uneori vei umbla în întuneric fără să ai indicii vizibile. Cineva a spus-o în felul următor: „Când nu-l poţi simţi mâna, te poţi încrede în inima Lui”. în timp ce ucenicii erau duşi de valuri ca un dop de plută, Domnul Isus se afla pe munte şi se ruga pentru ei! El cunoştea problema şi lucra la soluţie. El a fost mijlocitorul lor şi „împlinitorul nevoilor” lor şi în acelaşi fel El îşi pune o mână pe nevoia ta, iar cealaltă pe răspunsul tău. El „trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25). Ţi-L poţi imagina pe Domnul Isus rugându-se Tatălui pentru ucenicii Lui ce erau plini de teamă? Şi ţi-L poţi imagina pe Tatăl refuzând să-l dea un răspuns? Niciodată! „însuşi Duhul mijloceşte pentru noi” (Romani 8:26). Avându-L şi pe Domnul Isus şi pe Duhul Sfânt care vorbesc cu Tatăl pentru tine, victoria îţi este garantată. 2) De ia porunca „mergi” si până la sosirea ta în condiţii de siguranţă de partea cealaltă, există şi momente de răscruce. Domnul Isus le-a poruncit să treacă pe malul celălalt, dar înainte de a-şi sfârşi călătoria, lumea lor a suferit o schimbare. Care este răscrucea care te face să oscilezi astăzi – pierderea, vina, singurătatea, situaţia financiară, boala, dependenţa, respingerea? Când avem o credinţă mică, iar teama noastră este mare, strigăm: „ce bine ar fi fost dacă aş fi făcut (n-aş fi făcut)… ce bine ar fi fost dacă aş fi putut…”. învaţă să te încrezi în Dumnezeu. Nu se termină decât când o spune Dumnezeu. Iar El nu a spus-o încă!

Share