UMBLAREA ÎN ADEVĂR (1)

„Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul” (Efeseni 4:25)

Domnul Isus a spus: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). Dar în acest proces, adevărul te poate face nefericit! Un autor spune: „Adevărul poate fi foarte incomod. Sunt momente în viaţă când ni se cere să ieşim în faţă şi să-l rostim sau să trăim conform adevărului, în acele clipe se formează caracterul şi se întăresc relaţiile. De exemplu, într-o zi de vară, împreună cu câteva dintre surorile de la studiu biblic, ne-am îmbarcat cu pruncii în maşinile de teren şi ne-am îndreptat spre ferma unei prietene ca să stăm acolo peste noapte. O altă prietenă care nu a fost invitată a sunat-o pe cea care conducea maşina aflată în fruntea caravanei noastre pentru a vedea dacă doreşte să se întâlnească. Intrând în panică şi de teamă să nu rănească sentimentele prietenei noastre, ea s-a scuzat că este ocupată cu alte treburi; o minciună de omisiune … menită să protejeze sentimentele şi să păstreze relaţiile. La scurt timp, am sunat-o eu pe aceeaşi prietenă spunându-i că o parte dintre noi ne îndreptăm spre fermă şi că o să mă întâlnesc cu ea mâine. Dintr-odată, la telefon, linişte. Nu a fost atât de rănită că nu a fost invitată, ci de faptul că cealaltă prietenă a minţit-o. Ar fi preferat înţepătura adevărului decât izolarea decepţiei. Pavel spune: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul pentru că suntem mădulare unii altora”. Din punct de vedere social, am fost condiţionaţi să fim persoane agreabile şi să evităm să stârnim valuri, deci o parte din ceea ce trebuie să învăţăm despre adevăr este de fapt un proces de dezvăţare. Mai târziu, grupul nostru de studiu biblic a discutat acest incident. Toate am crescut în urma acestei conversaţii şi am învăţat o lecţie importantă: oricât ar fi de dureros, prietenia se adânceşte în solul fertil al onestităţii”.

Share