Tunul din Edinburgh

„Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama… ca să abată pe om de la rău şi să-l ferească de mândrie.”

Iov 33.14,17

Tunul din Edinburgh

Pe vremuri, pe zidurile cetăţii din Edinburgh (Scoţia) se afla aşezat un tun, care vestea locuitorilor ora 12 din zi. La acea oră, se trăgea cu tunul o bubuitură pu­ternică, încât tot oraşul ştia cât este ora. În acele cli­pe, oamenii îşi îndreptau ceasornicele.

Şi în domeniul spiritual există astfel de „tunuri” care vestesc timpul. Viaţa fiecărui om trebuie îndreptată după Evanghelia lui Dumnezeu. Prin multe feluri de „bubuituri” suntem avertizaţi să ne îndreptăm viaţa după Evanghelie. Războaie, neînţelegeri între indivizi şi naţiuni, secetă, inundaţii, maladii etc. sunt bubuituri puternice, care răsună peste întreaga lume, ca ea să-şi îndrepte viaţa după planul lui Dumnezeu.

Să admirăm şi să primim în inimile noastre dragostea lui Dumnezeu, care Se preocupă aşa de mult să ne vorbească! Natura înconjurătoare, mişcarea astrelor, fiecare clipă, fiecare întâmplare din viaţa noastră şi a semenilor noştri sunt vorbiri ale lui Dumnezeu. Dar cea mai mare vorbire a lui Dumnezeu faţă de om s-a arătat la crucea de pe Golgota. Aceasta este vestea bună. Să ne îndreptăm viaţa după ea!

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *