TE ÎNGRIJOREAZĂ BANII?

“Nu vă îngrijoraţi” (Matei 6:31)

Psalmistul a spus: “Am fost tânăr, şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea” (Psalmul 37:25). Te-a dezamăgit vreodată Dumnezeu? Nu, şi nici nu o va face: “Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi” (loel 2:26). Nu încerca să înţelegi toate lucrurile de unul singur. Ci mai bine sprijină-te pe Dumnezeu. “încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie. Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra” (Psalmul 37:3-5). Nu trebuie să faci decât ce ţi-a spus Dumnezeu: “…lucrează cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face. Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: “Intăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face” (losua 1:7-9). Nu te îngrijora; Dumnezeu nu te va dezamăgi. “Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: “Ce vom mânca?” Sau: “Ce vom bea?” Sau: “Cu ce ne vom îmbrăca?”… Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihânirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:31-33). Relaxează-te, El este lehova Jireh: “Domnul poartă de grijă!”

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *