STUDIU BIBLIC PERSONAL

„Luați seama la ce auziți. Cu ce măsură veți măsura, vi se va măsura: și vi se va da și mai mult” (Marcu 4:24)

Martin Luther a spus că studierea Bibliei a fost pentru el la fel ca și culesul merelor. Mai întâi scuturi copacul, apoi scuturi crengile groase, apoi pe cele subțiri, apoi rămurelele, iar la urmă te uiți sub fiecare frunză. Nu există în lume nici o altă carte asemenea Bibliei. Poți citi același verset de zeci de ori si primești zeci de idei diferite. Și asta pentru că este „însuflată de Dumnezeu” (2 Timotei 3:16). lată ce a spus Domnul Isus despre studierea Cuvântului lui Dumnezeu: „Nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperit, și nimic tăinuit, care nu va ieși la lumină” (Marcu 4:22). Apoi El adaugă: „Luați seama la ce auziți. Cu ce măsură veți măsura, vi se va măsura: și vi se va da și mai mult”. Dorești să ai parte de creștere spirituală? Să ai relații mai bune? Să scapi de un obicei urât? Să te vindeci de rănile emoționale ale trecutului tău? Atunci meditează la Cuvântul lui Dumnezeu, cântărește-l, gândește-te la el, repetă-l în minte și rostește-l. În loc să pui în practică o idee spirituală descoperită de altcineva, studiază Cuvântul lui Dumnezeu tu însuți și lasă Duhul Sfânt să te binecuvânteze cu idei care îți transformă viața. Domnul Isus a spus despre Duhul Sfânt: „va lua din ce este al Meu, și vă va descoperi” (loan 16:15). Vei trăi adevărul acelor cuvinte când personalizezi versetele pe care le citești.

Share