Staretul si sacul

…«Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împo­triva mea? Până la şapte ori?» Isus i-a zis: «Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.»”   Matei 18.21 -22

 

Stareţul şi sacul

            Călugării de la o mănăstire vorbeau între ei despre viaţa şi greşelile altora. Stareţul, un om bătrân şi cu frica lui Dumnezeu, ascultă timp îndelungat vorbele lor fără să zică un cuvânt. Într-un târziu ieşi afară, umplu un sac cu nisip şi-l puse în spate. În mână luă un coş cu nisip şi astfel se întoarse la călugări. Aceştia îl între­bară îndată ce vrea să le arate cu sacul şi cu coşul.

            – Sacul din spate, răspunse stareţul, înseamnă pă­catele mele. Le-am pus în spate, pentru că nu vreau să le văd. În coş însă port greşelile semenilor mei, ca să le am întotdeauna înaintea mea, fiindcă îmi face plăcere şi bucurie să le privesc cât se poate de des.

Călugării începură a murmura.

            – Vedeţi, dragii mei, continuă stareţul, sacul pe care îl port în spate ar trebui să fie cu păcatele altora, iar în coş să pun păcatele mele. Pentru cele care le port în spate şi sunt ale altora trebuie să mă rog să-i ierte bu­nul Dumnezeu, iar păcatele mele, cele din coş, trebuie să le recunosc în faţa Mântuitorului şi să nu le mai fac.

            Călugării au înţeles învăţătura stareţului. Dar noi?

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *