SLUJIREA IN ASCUNS

„M-a acoperit cu umbra mânii Lui” (Isaia 49:2)

Când ești chemat să-L slujești pe Dumnezeu într-o anumită lucrare, nu este ceva neobișnuit să treci printr-o perioadă de anonimat și să te simți invizibil. Isaia a fost chemat de Dumnezeu „din pântece” (v. 1). Însă a trecut printr-o perioadă ele „umbră” în timp ce Dumnezeu îi desăvârșea lucrarea. Când o viziune ia mult timp până când dă roade și când te-ai sacrificat și ai lucrat fără să fii recunoscut și fără să vezi rezultatele, e foarte ușor să tragi concluzia că-ti irosești viața. Isaia a fost și el om. S-a simțit descurajat și a spus: „Degeaba am muncit, în zadar și fără folos Mi-am istovit puterea” (v.4). Numai fiindcă ai o astfel de impresie nu înseamnă că așa stau lucrurile cu adevărat. „El… răsplătește pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6), iar tu nu faci excepție. A fost nevoie de treizeci de ani ca Domnul Isus să-Și înceapă lucrarea publică. Moise, David, Ioan Botezătorul și Pavel au îndurat ani întregi de anonimat înainte să fie aduși în prim-plan. In împărăția lui Dumnezeu nu există faimă peste noapte sau succes pe tavă. Autoarea creștină Beth Jones spune: „Cel ce dorește să fie folosit de Dumnezeu va avea parte de o perioada invizibilă în pustia deșertului. În acest interval, Dumnezeu îl lustruiește, îl modelează si îl pregătește pentru a fi potrivit pentru arcul Său, pentru ca la vremea potrivită să fie „o săgeată ascuțită” pe care s-o poată lansa într-o slujire folositoare. Acei ani invizibili sunt ani de slujire, de studiu, de credincioșie în lucrarea altcuiva și de lucru în spatele scenei. Biblia spune: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră” (Evrei 6:10). Ai răbdare; la vremea potrivită, El va scoate la lumină roadă pe care a pus-o în lăuntrul tău.

Share