SLUJIREA (4)

„Sporiţi totdeauna în lucrul Domnului” (1 Corinteni 15:58)
Pavel scrie: „Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? … Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos” (Galateni 1:10). Un adevărat slujitor al lui Dumnezeu se bucură să lucreze discret, în umbră. El ştie că în cer, Dumnezeu îi va răsplăti pe cei de care nici nu s-a auzit – oameni care au fost dascăli ai unor copii cu tulburări de comportament, care au curăţat după cei ce suferă de incontinenţă, care au îngrijit pacienţii cu SIDA şi care şi-au dat vieţile în o mie şi unu de alte moduri neobservate. „Sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică”. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Anglia a trebuit să-şi sporească producţia de cărbuni, Winston Churchill i-a adunat pe şefii echipelor de mineri şi le-a cerut să-şi imagineze o paradă în cinstea unei victorii, despre care el ştia că se va ţine în Piccadilly Circus după război. În linia întâi vor fi marinarii care au menţinut deschise culoarele maritime. După ei, vor urma soldaţii care s-au întors din Dunkirk şi s-au dus să-l învingă pe Rommel în Africa. Apoi, vor urma piloţii care au condus flota aeriană. La urmă de tot, a spus el, va urma un şir lung de oameni plini de transpiraţie, însemnaţi cu funingine, purtând căşti de mineri. Cineva din mulţime va striga: „Unde aţi fost voi în toate aceste zile critice de luptă?” Şi din cele zece mii de piepturi va izbucni răspunsul: „Noi am fost în adâncuri şi ne-am luptat să aveţi cărbune”. Nu toate slujbele sunt importante şi strălucitoare. Dar cei ce-L slujesc pe Dumnezeu cu „feţele cărbunite” joacă un rol vital în împlinirea planurilor Lui pe pământ.

Share