„ŞI TU, FRATELE MEU?” (1)

„Tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine” (Psalmul 55:13)

Nici un pumnal nu loveşte aşa de adânc precum lovitura trădării. Poate te identifici cu situaţia lui David. E strigătul unei inimi rănite, o rugăciune disperată după eliberare. El este copleşit şi cutremurat până în străfundul fiinţei sale. Dacă ar fi fost un duşman, „ar suferi” (v. 12). Dar a fost vorba de „fratele de cruce şi de prietenul lui”. „Noi, care trăiam împreună într-o plăcută prietenie, şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!” (v. 13-14). A fost o pastilă amară pe care a fost nevoit s-o înghită – prietenul său de suflet, ultimul pe care l-ar fi suspectat, persoana căreia i-a încredinţat cele mai adânci secrete, un frate de credinţă şi un părtaş cu el în închinare! Nu e de mirare că i s-a frânt inima. El se afla în postura de a fi ameninţat din cauza unui prieten care a încălcat legământul. „Ei pun mâna pe cei ce trăiau în pace cu ei, şi îşi calcă legământul. Gura lor este dulce ca smântână, dar în inimă poartă războiul: cuvintele lor sunt mai alunecoase decât untdelemnul, dar când ies ele din gură, sunt nişte săbii” (v. 20-21). Cum trece David peste această durere? Făcând aceste trei lucruri: 1) O acceptă. El îşi verbalizează emoţiile prin care trece. 2) Vorbeşte cu Dumnezeu despre ea. În loc să mimeze curajul, el îi împărtăşeşte durerea lui Dumnezeu. „Seara, dimineaţa, şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu” (v. 17). 3) El încredinţează situaţia în mâinile lui Dumnezeu. „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit” (v. 22). Astăzi, fă şi tu aceste trei lucruri şi vei fi încurajat.

Share