SFÂNT! SFÂNT! SFÂNT!

„Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul oștirilor” (Isaia 6:3)

Când Isaia L-a văzut pe Dumnezeu, el a scris: „Am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie foarte înalt, și poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, și fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele, și cu două zburau. Strigau unul la altul, și ziceau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul oștirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui”! Și se zguduiau ușiorii ușii de glasul care răsuna, și casa s-a umplut de fum. Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, și am văzut cu ochii mei pe împăratul, Domnul oștirilor!” Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mană, pe care-l luase cu cleștele de pe altar. Mi-a atins gura cu el și a zis: „lată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit!” Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit, și cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „lată-mă, trimite-mă!” El a zis atunci: „Du-te și spune poporului acestuia” (v. 1-9). Nu am ales acest fragment din Scriptură să te fac să te îndoiești de neprihănirea ta înaintea lui Dumnezeu, în calitate de copil al Sau, ci am dorit să ne amintim împreună de sfințenia Dumnezeului nostru. Isaia a fost proorocul care călăuzea poporul, iar Dumnezeu a avut o misiune pentru el. Dar înainte să și-o asume, Isaia a trebuit să-și recunoască starea inimii și să-L lase pe Dumnezeu să-l schimbe. Astăzi, și noi trebuie să facem la fel!

Share