SEMNELE VREMURILOR (3)

„Vă vor omorî… pentru Numele Meu” (Matei 24:9)

Domnul Isus le-a spune ucenicilor Săi: „vă vor da să fiți chinuiți, și vă vor omorî; și veți fi urâți de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulți vor cădea, se vor vinde unii pe alții, și se vor urî unii pe alții. Se vor scula mulți prooroci mincinoși, și vor înșela pe mulți. Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci” (v. 9-12). Să remarcăm cuvintele ..vă vor omorî“! Raiul este plin de oameni care au împlinit deja această profeție – dar ura împotriva creștinilor nu a dispărut. Vocea Martirilor, o agenție creștină care apără libertățile religioase, afirmă ca în ultimul secol au fost uciși pentru credința lor mai mulți urmași ai lui Hristos decât în toate celelalte secole la un loc. Mișcarea de evanghelizare mondiala raportează o medie de 165.000 de martiri pe an, de peste patru ori mai mulți decât numărul martirilor din secolul trecut. Astăzi, statele care facilitează libertatea religioasă experimentează o mânie crescândă față de creștini. Profesorii nu întârzie să-i ridiculizeze pe studenții care cred Biblia. Crainicii emisiunilor de dezbateri de la televizor îi denigrează pe oamenii credinței. Ne putem aștepta ca persecuția să crească, iar când se va întâmpla lucrul acesta, cei cu convingeri fragile se vor prăbuși, iar , ,dragostea celor mai mulți se va răci” (v. 12). Cei cu inima împărțită vor deveni cei cu inima împietrită. Clandestinii spirituali îsi vor abandona posturile. Mulți dintre cei care frecventează biserica vor fi demascați ca „lupi în piei de oi”. Ei nu doar că-și vor părăsi credința, dar vor face ca viața celor credincioși să  fie nefericită. Când se vor întâmpla lucrurile acestea, Domnul Isus ne-a sfătuit: „vedeți să nu vă înspăimântați” (v. 6). Când perspectiva se întunecă, „fericita nădejde” din (Tit 2:13) a revenirii lui Hristos ne va liniști frica.

Share