SĂ NE RUGĂM CUM NE-A ÎNVĂŢAT ISUS (1)

„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” (Luca 11:1)

Auzindu-L pe Domnul Isus rugându-Se, unul dintre ucenici a simţit îndemnul să spună: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm”. Isus nu a intenţionat să-i înveţe o rugăciune pe de rost, de vreme ce cu câtva timp în urmă a spus: „Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi” (Matei 6:7). Răspunsul Său cuprinde mai mult decât un tipar de rugăciune. El dorea să-i înveţe principii de rugăciune eficiente şi pline de putere. Să vedem cum putem şi noi să beneficiem de pe urma lor. William Barkley a spus: „Rugăciunea Tatăl nostru cuprinde două părţi principale: prima este în folosul lui Dumnezeu, cea de-a doua, într-al nostru. Dă onoare primei părţi, şi cea de-a doua îţi este garantată”. Prima parte începe cu „Tatăl nostru”. Se are în vedere familia Lui, atât colectiv, cât şi individual. El a utilizat cuvintele de plural „nostru, pe noi, noi” pentru a indica faptul că rugăciunea este un exerciţiu co-operativ, prin care ne rugăm unii cu alţii, pentru fiecare, nu doar pentru noi înşine şi de unii singuri. De asemenea, ne învaţă despre puterea consimţământului reciproc în rugăciune (Matei 18:19). Înainte de a cere ceva, trebuie să recunoaştem faptul că Dumnezeu este Tatăl, deoarece rugăciunea este: 1) O problemă de relaţie. Sunt implicaţi Tatăl şi copiii Săi, cei ce au fost răscumpăraţi prin sângele singurului Său Fiu preaiubit. Totodată rugăciunea este: 2) O problemă de supunere. Ucenicii lui Isus au înţeles că Tatăl înseamnă conducere şi autoritate. Rugăciunea nu e o încercare de a-L face pe Dumnezeu să fie de acord cu dorinţa ta, ci punerea ta în acord cu voia şi cuvântul Lui. El e o persoană care îşi respectă promisiunea, nu un părinte tolerant.

Share