RUGĂCIUNEA (4)

„Căutaţi necurmat Faţa Lui!” (1 Cronici 16:11)

O relaţie sănătoasă are la bază sensibilitatea faţă de nevoile celuilalt iar pentru asta, trebuie să faci din acea relaţie o prioritate şi să petreceţi timp împreună. Diferenţa dintre a „fura câteva clipe” cu Domnul şi a petrece un timp de calitate cu El, e ca diferenţa dintre a lua ceva la pachet de la McDonald’s şi a lua o masă copioasă la un restaurant scump. La McDonald’s opreşti maşina, strigi în microfon şi apoi mergi la geam unde ţi se înmânează punga cu mâncare. Într-un restaurant scump, te aşezi la masă, savurezi fiecare bucăţică într-o atmosferă relaxantă şi pleci mulţumit şi cu burta plină. Foarte mulţi dintre noi trăiesc cu hrană spirituală la pachet şi nu au parte niciodată de festinul pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru ei. Biblia spune: Căutaţi necurmat Faţa Lui”. Ai aflat cum poţi sta în prezenţa lui Dumnezeu bucurându-te? Când e vorba de rugăciune, cu toţii avem de-a face cu două provocări: 1) Lipsa dorinţei. Ne plângem că ne lipseşte timpul, dar realitatea e că ne facem timp pentru ceea ce ne dorim cu adevărat şi pentru ceea ce ne bucură. Dacă doreşti să-ţi zideşti o viaţă eficientă de rugăciune, trebuie să fii dispus să renunţi la anumite lucruri. 2) Nu ştim cum să ne rugăm. Găseşte-ţi un loc în care să nu ţi se distragă atenţia. Ia-ţi cu tine Biblia şi caietul de notiţe. Foloseşte un CD cu muzică de închinare care să te ajute. Închinarea va schimba atmosfera din jurul tău. Fă tot ceea ce merge în cazul tău. Şi ai răbdare! Uneori e nevoie de săptămâni sau de luni pentru a crea un tipar – răsplata merită. Nu uita, rugăciunea e o şosea cu două sensuri. Nu are de-a face cu cât de multe îi poţi spune lui Dumnezeu; ci are de-a face şi cu dorinţa de a învăţa să-L auzim.

Share