ROAGĂ-TE PENTRU ÎNFRÂNARE

„Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, și să nu mai ascultați de poftele lui” (Romani 6:12)

Stăpânirea de sine este una din cele mai importante chei ale succesului. Și pentru că Scriptura are multe de spus despre ea, dacă Îl rogi, Dumnezeu te va ajuta să ți-o cultivi. Lucrurile cu care te luptai când erai tânăr vor fi diferite de cele cu care te vei lupta când vei fi bătrân, dar câtă vreme trăiești pe acest pământ, ispita îți va da târcoale sub o formă sau alta. Înfrânarea e una din cele nouă roadă ale Duhului enumerate în Biblie (vezi Galateni 5:22-23). Ea presupune să aducem toate laturile vieții noastre sub stăpânirea Duhului Sfânt. E un stil de viață caracterizat de disciplină, nu de impuls. Cuvântul grecesc pentru „înfrânare” vine de la o rădăcină care înseamnă „a fi stăpân”. Trebuie să fii stăpân pe cheltuieli ca să nu intri în datorii pentru lucruri de care nu ai nevoie și pentru care nu ai suficienți bani. Trebuie să fii stăpân pe temperamentul tău și să nu spui lucruri pe care mai târziu le vei regreta: „Cine este stăpân pe sine prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți” (Proverbe 16:32). Trebuie să fii stăpân pe dorințele tale. Dacă losif nu ar fi refuzat avansurile repetate ale soției, stăpânului său, nu și-ar fi văzut niciodată visul împlinindu-se și nu ar fi stat pe tronul Egiptului. Înțelege că Satan ți-a întrezărit destinul și caută să te oprească să ți-l împlinești. Așadar, roagă-te pentru înfrânare și pune-o în practică în fiecare zi.

Share