RETRAGE-TE PENTRU A TE ÎNTĂRI

„S-a dus iarăşi la munte, numai El singur” (Ioan 6:15)

Secretul reuşitei constă în cunoaşterea misiunii pe care ţi-a dat-o Dumnezeu şi a darurilor puse în tine în acest scop. Odată ce descoperi aceste două lucruri, delegă restul şi stai liniştit. Nu e uşor, fiindcă ceilalţi au pretenţii de la timpul tău şi de la energia ta şi acestea nu corespund chemării tale. Stabileşte care sunt activităţile care te secătuiesc şi dacă nu sunt esenţiale, evită-le. Apoi, stabileşte care sunt activităţile care-ţi dau energie şi care te încarcă şi fă din ele o parte esenţială a vieţii tale. „Dar există atât de multe presiuni pe timpul meu”, spui tu. Nimeni nu a fost mai ocupat decât Domnul Isus. Ioan vorbeşte despre lucrarea sa: „Sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, cari, dacă s-ar fi scris cu deamăruntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris” (Ioan 21:25). Întrebare: Cum a reuşit Domnul Isus să rămână pe cale şi să evite epuizarea? Răspuns: El a ştiut secretul odihnei spirituale şi al înnoirii. Biblia spune: „Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur”. Cuvântul „iarăşi” ne spune că Domnul Isus avea obiceiul zilnic de a se retrage din mulţime pentru a se ruga, pentru a se gândi la planurile şi la priorităţile Sale şi pentru a-şi reîncărca bateriile”. Să înţelegem următoarele: pentru a fi eficient cu ceilalţi, trebuie să înveţi să te simţi bine singur, cu tine însuţi. Romancierul Louis Auchincloss a spus: „Singurul lucru care îl face pe om să meargă în continuare este energia şi ce este energia dacă nu plăcerea de a trăi?” Dacă reuşeşti să-ţi faci timp pentru lucrurile care îţi dau energie, vei avea rezerve la care poţi apela când vine vremea să dăruieşti altora.

Share