RENUNȚĂ LA TRECUT!

„Tu, îndreaptă-ți inima spre Dumnezeu, întinde-ți mâinile spre El” (Iov 11:13)

Domnul Isus, „Marele doctor”, nu acoperă niciodată o rană infectată. El insistă să fie incizată, drenată, curățată și lăsată să se vindece. Poate ai un copil născut în afara căsătoriei, poate ai făcut un avort, ai fost la închisoare sau ai trecut printr-un divorț amar. Nu te descuraja! Domnul Isus nu este impresionat de virtuțile noastre; El este mișcat de „slăbiciunile noastre” (Evrei 4:15). El îți înțelege frământarea. „Prin faptul că El Însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți” (Evrei 2:18). Poate îți pui întrebarea dacă ar putea cineva cu probleme ca și ale tale să fie binecuvântat și folosit de Dumnezeu? Absolut! Cântarea lui William Cowper o spune astfel: „Este o fântână a sângelui ce-a curs din trupul lui Isus, și cel ce se scufundă-n ea, se curățește de tot ce-i păcătos”. Răsplata pocăinței este foarte mare! Țofar îi răspunde lui Iov: „Tu, îndreaptă-ți inima spre Dumnezeu, întinde-ți mâinile spre El. Depărtează-te de fărădelege, și nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău. Și atunci, îți vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare și fără frica; îți vei uita suferințele, și-ți vei aduce aminte de ele ca de niște ape care s-au scurs. Zilele tale vor străluci mai tare decât soarele la amiază, întunericul tău va fi ca lumina dimineții. Vei fi plin de încredere, și nădejdea nu-ți va fi zadarnică. Te vei uita în jurul tău, și vei vedea că te poți odihni liniștit, te vei culca și nimeni nu te va tulbura, și mulți vor umbla după bunăvoința ta.” (Iov 11:13-19). Fie că e vorba de sentimentul vinovăției pentru ceva ce ai făcut, fie de durerea pentru ceva ce ți s-a făcut – uită! Astăzi, pășește în râul harului lui Dumnezeu și lasă-l să curgă peste tine, pentru a te elibera.

Share