Reforma Inimilor

De curând, mai precis la 31 octombrie am sărbătorit Ziua Reformei, o zi realmente importantă pentru trecutul nostru comun.  Dar în același timp,Îl rugăm pe Dumnezeu să ne confere înțelepciunea de a trăi fiecare zi, în așa fel încât ea să aibă importanță în ceea ce privește viitorul nostru. Privind pe paginile Scripturii și în analele istoriei, mereu și mereu Îl descoperim pe Dumnezeu căutând un om, cu intenția declarată, „de a-l așeza în spărtură pentru țară”. Pentru că în ciuda tendinței noastre de ne devora eroii, de a-i azvârli de pe piedestale, de le vâna vulnerabilitățile și de a le striga în gura mare, Dumnezeu a lucrat și continuă să lucreze prin oameni. În urmă cu aproape cinci sute de ani, căutarea lui Dumnezeu s-a întâlnit providențial cu căutarea unui om, pe numele său Martin Luther. Sunt mulți, cei care încearcă să acrediteze ideea că motivațiile care au condus la startul Reformei Bisericii au fost pur și simplu interese de natură politică ori economică. Dar realitatea este că Reforma a avut ca punct de pornire inima unui om, o inimă consumată de dorința de a-L descoperi pe Dumnezeu și de a-și afla propria mântuire. Și astăzi la fel ca și atunci Dumnezeu caută cu insistență un om care Îl caută cu pasiune pe Dumnezeu, un om pe care El intenționează să-l plaseze în spărtură, pentru a vindeca țara. Români fiind, trăim într-o țară care spre deosebire de națiunile plasate în Occident, nu a parcurs încă o veritabilă reformă economică, dar care nu a avut parte,cel puțin până acum, nici de o reformă spirituală autentică. Cu siguranță, că de aici ar trebui să pornească însănătoșirea neamului nostru, iar linia de start e așezată în inimă, în inima fiecăruia dintre noi.

Pastor Adrian Neiconi

Share