PUTEREA CARE VINE DE SUS (2)

„In lume veți avea necazuri” (loan 16:33)

Astăzi vom vorbi despre două motive pentru care trebuie să valorifici puterea care vine de sus: 1) Ea aduce biruința în suferință. Boala te secătuiește de putere fizică, emoțională și mentală – moment în care ai nevoie de puterea care vine de sus. Biblia spune: „Duhul omului îl sprijină la boală; dar duhul doborât de întristare, cine-l va ridica?” (Proverbe 18:14). Charles Spurgeon a fost cunoscut oamenilor drept „prințul predicatorilor.” Lucrarea sa a avut impact asupra Londrei și asupra unei bune părți din Insulele Britanice. Cu toate acestea, a fost atât de bolnav, încât a trebuit să-și petreacă o mare parte din timp în sudul Franței. Soția sa, care a devenit invalidă după nașterea celor doi fii gemeni, a trecut dincolo de limitarea sa fizică cu ajutorul puterii care vine de sus. Deși era paralizată, a coordonat din pat, lucrarea de distribuire a cărților, soțului ei. Iar datorită efortului său, și a puterii sale mobilizatoare, cărțile lui Spurgeon se află pe rafturile multor oameni din întreaga lume.2)Învinge limitările financiare. Lucrarea lui George Muller, care a fondat mai multe case pentru copiii orfani din Bristol, e un exemplu de putere care vine de sus. El a salvat viețile a mii de copii și a făcut-o prin credință. De multe ori nu a avut banii necesari pentru mâncarea de la masa următoare, însă nu s-a plâns niciodată. În schimb, s-a rugat. Ca răspuns la credința sa, au venit bani din toate colturile lumii, mare parte de la persoane pe care nici nu le cunoștea. Muller a trăit după principiul Scripturii: „În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului. Bucurați-vă în nădejde. Fiji răbdători în necaz. Stăruiți în rugăciune.” (Romani 12:11-12).

Share