PUNCTE SENSIBILE (3)

„V-ați dezbrăcat de omul cel vechi” (Coloseni 3:9)

Biblia vorbește despre dezbrăcarea de anumite păcate. Apoi vorbește de îmbrăcarea cu anumite trăsături „după asemănarea lui Hristos”. Folosind această metaforă a îmbrăcării, să ne gândim la următoarele: 1) La resentiment. Cum stai cu nivelul iritabilității zilele acestea? Ești mai mult sau mai puțin iritat? Dar cu amărăciunea și neiertarea? Când cineva te rănește, ataci sau te retragi? Confruntarea cu resentimentul este mai bună, mai rea sau neutră? 2) La anxietate. Pe o scară de la unu la zece, cum stai cu nivelul descurajării zilele acestea? Ai mai multe sau mai puține temeri legate de bani, sănătate, locul de muncă sau părerea celorlalți despre tine? Lași ca aceste temeri să te împiedice să faci ceea ce vrea Dumnezeu? Descoperi că îngrijorările tale te motivează să te rogi mai des? 3) La lăcomie. Lăcomia înseamnă dorință gestionată greșit. Așadar, auto-controlul coboară, urcă sau este neutru? Duci o viață cu mai multă deschidere sau cu mai multe ascunzișuri decât până acum? îți trăiești viața în lumină? Descoperi că ceea ce-ți dorești și te face să te bucuri e din ce în ce mai mult în concordanță cu ceea ce dorește Dumnezeu pentru tine? 4) La superioritate. Devii mai puțin preocupat de sine? Descoperi că te gândești mai mult la ceilalți și la Dumnezeu, cât și la lucrarea pe care ți-a încredințat-o s-o faci? Cât de des, în conversație, faci remarci referitoare la caracteristicile pozitive ale celorlalți și nu la cele negative? Ești catalogat drept o persoană dură, blazată sau cinică? Petreci mai mult timp sau mai puțin slujindu-i pe ceilalți? Astăzi, cere-l lui Dumnezeu să te ajute să privești în inima ta și roagă-L să-ți dea harul de a te confrunta cu ceea ce găsești înlăuntru.

Share