PROTECŢIA DOMNULUI (1)

„Nici o nenorocire nu te va ajunge” (Psalmul 91:10)

Iată o promisiune pe care ne putem baza în vreme de necaz: „Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Prea înalt turnul tău de scăpare … nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău. Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale” (v. 9-11). Tu trăieşti într-o lume spirituală care este la fel de reală ca şi cea fizică. Una este lumea întunericului; cealaltă este lumea luminii. Una este stăpânită de Satana, cealaltă este stăpânită de Dumnezeu. Cum altfel am putea explica uciderea fără milă a unor bărbaţi, femei şi copii de mâinile unor oameni răi? Pavel explică lucrul acesta astfel: „noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12). Asta înseamnă că trebuie să trăieşti în teamă? Nu, şi iată şi de ce: 1) Esti protejat de scutul sângelui Domnului Isus. La fel cum îngerul morţii din noaptea Paştelui evreiesc nu a putut intra în casele care aveau sânge pe uşiorii uşilor, sângele Domnului Isus este un scut protector ce te înconjoară şi pe care diavolul nu-l poate străpunge. 2) Izbânda e de partea ta. Când Satana a căzut din cer, a luat cu el o treime din îngeri. Asta înseamnă că mai avem încă doi îngeri pentru fiecare înger al lui! „Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?” (Evrei 1:14). Bucură-te: în calitate de copil al lui Dumnezeu, tu eşti protejat!

Share