PROPĂŞEŞTI? (2)

„Înverzesc în curţile Dumnezeului nostru” (Psalmul 92:13)

În lăuntrul tău se dă o luptă între sinele tău care trebuie să propăşească – persoana care ai fost creată să fii – şi sinele care se ofileşte. „Care e acesta?” întrebi tu. Sinele tău care se ofileşte se simte neliniştit şi nemulţumit. El te atrage spre vicii, cum ar fi uitatul necugetat la televizor, consumul de prea alcool, concepţia greşită despre relaţiile intime, cheltuirea fără măsură a banilor – lucruri menite să anestezieze temporar durerea. Gândurile tale alunecă automat înspre teamă şi mânie. Învăţatul nu pare că merită. Te gândeşti la propria persoană aproape tot timpul. Pe de altă parte, propăşirea (dezvoltarea, înflorirea şi prosperitatea) are loc:

1) În duhul tău. Simţi că începi să primeşti idei şi energie dintr-o sursă externă. Aşa şi este. Primeşti putere de la Duhul lui Dumnezeu. Noi vorbim despre a fi inspirat, ceea ce literal înseamnă că „Dumnezeu suflă peste tine”. Dumnezeu te însuflă; te întorci la viaţă şi simţi că ai un scop pentru care să trăieşti.

2) În mintea ta. Gândurile tale sunt marcate de bucurie şi de pace. Ai dorinţa de a iubi şi de a învăţa. Eşti transformat efectiv „prin înnoirea minţii” (Romani 12:2).

3) În timpul tău. În fiecare zi te trezeşti cu un sentiment al entuziasmului şi îţi dai seama că nu eşti prea tânăr ca să propăşeşti. Mozart compunea o muzică extraordinară la vârsta de cinci ani. Pavel i-a spus lui Timotei „nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea” (1 Timotei 4:12). Îţi dai seama şi că nu eşti niciodată prea bătrân ca să propăşeşti. Bunica Moses avea şaizeci şi nouă de ani când s-a apucat de pictură, iar artistul Marc Chagall a realizat câteva dintre cele mai bune lucrări ale sale la nouăzeci de ani. Te smereşti atunci când recunoşti că nu poţi fi tot ceea ce-ţi doreşti. Însă odată ce accepţi asta şi cauţi să maximizezi ceea de Dumnezeu doreşte să fii, începi să propăşeşti.

Share