PREGĂTEŞTE-TE DE ATAC (1)

„El… a fugit afară din casă” (Geneza 39:12)

Haideţi să vedem cum au făcut faţă atacului Satanei câţiva dintre eroii credinţei în Dumnezeu, ca să ştii cum să-i faci faţă şi tu când eşti atacat. Iosif a fugit, „Iosif era frumos la statură şi plăcut la chip. După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe losif şi a zis: „Culcă-te cu mine!” El n-a voit… „Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Măcar că ea vorbea în toate zilele lui losif, el n-a voit să se culce şi să se împreuneze cu ea. Într-o zi, pe când intrase în casă ca să-şi facă lucrul, şi pe când nu era acolo nici unul din oamenii casei, ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână şi a fugit afară din casă” (v. 6-12). Să remarcăm care a fost cadrul acestui atac: Iosif era tânăr, necăsătorit, singur şi departe de casă, iar soţia lui Potifar a încercat să-l seducă „în toate zilele”. Dacă i-ar fi cedat, lucrul acesta l-ar fi ajutat în ceea ce priveşte cariera, dar Iosif avea un sistem de valori foarte diferit. Pentru el, caracterul lui a însemnat mai mult decât cariera. Aprobarea lui Dumnezeu a însemnat mai mult pentru el decât faptul de a avea trecere înaintea şefului. După aventura lui cu Batşeba, David a scris: „Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei” (Psalmul 101:3). Fie că e vorba de o aventură sau de o fantezie pe Internet, priveşte în altă parte! Pofta este ca un tigru; odată lăsată în libertate, va cutreiera prin mintea ta făcându-ţi gândurile victimă. Ea nu va dori să se întoarcă de bună voie în cuşcă. Aşa că dacă nu te-ai uitat la nimic rău nu te uita! Dacă te-ai uitat, roagă-te pentru izbândă şi scoate-o din viaţa ta.

Share