19 FEBRUARIE
„…S-a isprăvit!…”
loan 19.30
Prea târziul
Predicatorul Wooton ţinea adunări de evanghelizare pe păşunea unui sat. În ultima seară, în timp ce se pregătea să-şi strângă cortul, se apropie un tânăr şi întrebă doar în treacăt: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Predicatorul îl privi insistent. „Prea târziu!” spuse acesta indiferent. Tânărul era nedumerit. „Nu spuneţi aşa ceva, domnule Wooton!” spuse tânărul. Glasul său suna acum altfel. „Cu siguranţă, nu este prea târziu, doar pentru că s-a încheiat deja ora de adunare?!” – „Ba da, prietenul meu”, replică evanghelistul şi îl privi pe tânăr direct în ochi. „Este prea târziu! Vreţi să ştiţi ce trebuie să faceţi, pentru a fi mântuit? La acesta trebuie să vă răspund că veniţi cu secole prea târziu! Lucrarea de salvare a fost realizată de mult, este încheiată, este desăvârşită! Ea a fost realizată pe cruce; acest lucru L-a exprimat Domnul Isus înainte de a-Şi da ultima suflare. Ce vreţi mai mult?” Atunci, tânărul a înţeles şi a pus evanghelistului întrebări serioase.
Moartea pe cruce a Domnului Isus, a singurului Om fără păcat, a fost necesară, pentru că oamenii nu se pot mântui ei înşişi şi nu pot contribui cu nimic la aceasta. Cine recunoaşte în faţa lui Dumnezeu că este pierdut, se poate baza în credinţă pe lucrarea Domnului Isus de pe crucea de la Golgota. Astăzi există încă această posibilitate, mâine s-ar putea să fie prea târziu.
