POTI ÎNVINGE AMĂRĂCIUNEA

„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare… să piară din mijlocul vostru”(Efs. 4:31)

Unom care a fost muşcat de un şarpe cu clopoţei a fost dus de urgenţă la spital. Când l-a întrebat pe doctor „îmi este ameninţată viaţa?”, doctorul a spus: „ de muşcătură nu, dar de venin da”. „Muşcăturile” de care suferi din partea altora sunt dureroase şi supărătoare, dar ele nu sunt letale. Ceea ce ţi se întâmplă în mod normal nu te distruge, dar ceea ce se întâmplă în tine mai târziu te poate distruge. Asemenea veninului, amărăciunea îţi otrăveşte mai întâi mintea, apoi relaţiile. Te face să retrăieşti durerea până ce aceasta te controlează, furându-ţi viitorul pe care Dumnezeu l-a avut în plan pentru tine. Dar nu trebuie să fie aşa. Poţi învinge amărăciunea. Dumnezeu doreşte să nu mai fim amărâţi, plini de iuţime şi mânioşi pe alţii. Iar ceea ce Dumnezeu porunceşte, El îţi va da harul să faci. Când Petru l-a întrebat pe Domnul Isus: „Doamne de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18:21-22). Cu alte cuvinte: „Iartă şi continuă să ierţi până când lucrul acesta nu te mai deranjează”. Ce cauzează amărăciunea? Mânia care este lăsată să-şi facă loc în gândirea noastră. Scopul lui Dumnezeu pentru mânie este să te motiveze să faci apel la puterea Lui pentru rezolvarea problemelor; altfel, ele devin permanente. Rezolvarea problemelor face ca mânia ta să dispară şi să se descarce. Dar mânia poate deveni amărăciune pe termen lung când te fixezi pe „cine mi-a făcut-o”, făcându-te ostil, critic şi acuzator. Poate spui: „pot într-adevăr să-mi opresc mânia?” Da, cu ajutorul lui Dumnezeu îţi poţi controla reacţiile şi comportamentele şi poţi face ca mânia ta să nu mai fie alimentată, până când moare. „Roadă duhului este … blândeţea” (Galateni 5:22-23).

Share