PASTORE, PREGĂTEȘTE-ȚI INIMA!

„M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului: patruzeci de zile” (Deuteronom 9:25)

Un pastor şi-a format obiceiul de a-şi scrie predicile cuvânt cu cuvânt. A mers bine – până când, într-o duminică, s-a trezit la amvon fără notiţe. Adresându-se adunării, el a spus: „Mi-am uitat notiţele acasă în dimineaţa aceasta, aşa că va trebui să mă rog şi să mă bazez pe Domnul. Dar la serviciul de după-amiază, voi veni mai bine pregătit”. E o relatare amuzantă, dar nu la fel de amuzantă când este reală! Pastore, poate membrii bisericii sunt impresionaţi pe termen scurt de abilităţile tale de a vorbi, dar ei vor fi influenţaţi pe termen lung numai când cuvintele tale sunt inspirate de Duhul Sfânt. Abilitatea de a schimba inimi nu are de-a face cu grila ta de salarizare, deci nu cădea în capcana eului tău, căci altfel vei fi dezamăgit! Studiază viaţa lui Hristos. Înainte de a-Şi alege ucenici, de a umbla pe apă sau de a hrăni mulţimile, El a petrecut ore în şir în rugăciune. Deci, pentru a alege oamenii potriviţi, pentru a-ţi hrăni turma duminica dimineaţa sau pentru a „umbla pe apă” şi a face lucruri mari pentru Dumnezeu, trebuie să te concentrezi asupra pregătirii inimii tale, nu doar a mesajului tău. Poate spui: „Dar eu sunt o persoană focalizată pe oameni”. E bine, dar nu vei avea ce să spui oamenilor pentru ca ei să se schimbe cu adevărat dacă nu primeşti mesaj de la Dumnezeu. Poate spui: „Dar sunt un om al proiectelor”. Dacă nu petreci timp cu Dumnezeu, vei intra în lucruri în care nu ar trebui să intri – lucruri din care poate nu vei mai putea ieşi. Moise a spus: „M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului: patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, m-am aruncat cu faţa la pământ, pentru că Domnul spusese că vrea să vă nimicească”. Şi rezultatul final? Dumnezeu nu numai că a salvat poporul, ci l-a şi binecuvântat. Aşadar, pastore, pregăteşte-ţi inima.

Share