PĂŞEŞTE PRIN CREDINŢĂ!

„La ce să şedem aici până vom muri?” (2 împăraţi 7:3)

Dacă nu eşti dispus să îţi asumi riscuri, nu vei reuşi în viaţă. Da, există o vreme când trebuie să mergi la sigur. Dar când precauţia devine un stil de viaţă, vei fi prins până peste cap în mediocritate şi eşec în timp ce viaţa trece pe lângă tine. Când ai terminat de rugat, de cercetat Scripturile şi de ascultat sfaturile pline de evlavie – trebuie să păşeşti prin credinţă. Patru leproşi se aflau în afara cetăţii Samaria care era lovită de foamete. Ei se gândeau la situaţia ior. „Murim de foame. în cetate este mâncare. Soldaţii inamici sunt în cetate. Putem fi prudenţi, să rămânem aici şi o să murim. Sau putem merge în cetate să vedem dacă ne vor ucide sau ne vor hrăni!” Ei ştiau că cea mai rea opţiune pe care o aveau era să nu-şi asume riscuri şi să nu facă nimic. Aşadar ce s-a întâmplat? Au fost salvaţi prin faptul că au păşit prin credinţă. Poate riscurile tale sunt mai puţin dramatice. Dar dacă nu ţi le asumi, nu vei împlini niciodată misiunea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu în viaţă. Biblia spune: „ Cine sapă groapa altuia, cade el în ea, şi cine surpă un zid, va fi muşcat de un şarpe. Cine sfarmă pietre, este rănit de ele, şi cine despică lemne este în primejdie” (Eclesiastul 10:8-9). încercând să scapi de căderi, de muşcături, de răni, de pericol, etc, pierzi oportunităţile vieţii. Să umbli prin credinţă înseamnă: 1) Să-ţi asumi riscuri. Trebuie să-ţi tai craca de sub picioare, căci acolo se află rodul. 2) Să te pregăteşti cu înţelepciune pentru riscuri. Dumnezeu răsplăteşte excelenţa. „Când se toceşte ferul, şi rămâne neascuţit, trebuie să-ţi îndoieşti puterile; de aceea la izbândă ajungi prin înţelepciune” (Eclesiastul 10:10). Aşa că mergi înainte şi păşeşte prin credinţă!

Share