PĂRĂSEȘTE PERIMETRUL CONFORTULUI TĂU (2)

„Voi preface … locurile strâmbe în locuri netede” (Isaia 42:16)

Să remarcăm împreună câteva lucruri: 1) Nu va fi niciodată ușor să lași în urmă confortul. Probabil Moise nu a fost bucuros că părăsește luxul din palatul lui Faraon sau siguranța noii sale familii din Madian. Cu toate acestea, dacă nu ar fi făcut-o, nu ar fi reușit să împlinească chemarea lui Dumnezeu. Numai pentru că nu vrei să faci ceva nu înseamnă că nu trebuie să faci. Cu cât mai importantă este misiunea, cu atât mai mare va fi sacrificiul. 2) Adevărata creștere începe odată cu renunțarea la confort. Timp de patruzeci de ani, Moise a profitat de tot ceea ce avea Egiptul de oferit. Însă numai după ce a plecat din Egipt a început să învețe care sunt lucrurile cu adevărat importante: și anume acelea care fac parte din planul lui Dumnezeu. Au fost nevoie de alți patruzeci de ani în pustie pentru a descoperi la ce avea să-l folosească Dumnezeu – iar la sfârșitul acestei perioade, a devenit smerit și transformat. Concluzia este aceasta: înainte de a porni în lucrare – trebuie să crești! 3) Când nu renunți la confort, pierzi cele mai frumoase clipe si amintiri. Povestea vieții tale se scrie prin riscuri – cele pe care ți le-ai asumat și cele pe care le-ai evitat. Peste douăzeci de ani vei fi mai dezamăgit de riscurile pe care nu ți le-ai asumat decât de cele pe care ți le-ai asumat. Modalitatea de a te scuti de regretul de mâine este aceea de a te muta astăzi în „perimetrul credinței”. Poate spui: „Dar sunt atâtea lucruri pe care nu le știu sau pe care nu le înțeleg”. Poate așa e, însă există o promisiune pe care poți conta: „Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povățui pe cărări neștiute de ei; voi preface întunericul în lumină, înaintea lor, și locurile strâmbe în locuri netede: iată ce voi face, și nu-i voi părăsi” (v. 16). Ce altă asigurare îți mai trebuie?

Share