O FĂPTURĂ MINUNATĂ! (2)

„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință” (2 Timotei 1:7)

Pasul 2: Rostește ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său despre tine. Cuvintele contează, mai ales când sunt cuvintele lui Dumnezeu! Privește în jurul tău; tot ce se găsește în creație a fost mai întâi un cuvânt care a fost gândit și rostit de Dumnezeu. „Să fie niște … și așa a fost” (Geneza 1:14-15). Cuvintele Sale conțin puterea a ceea ce este El. Așadar, atunci când crezi și rostești Cuvântul lui Dumnezeu, te conectezi cu Logosul Său creator. De ce este necesar să rostești Cuvântul lui Dumnezeu și nu este suficient doar să-l gândești? Deoarece când te auzi rostind Cuvântul lui Dumnezeu el are o mai mare putere de întipărire. Apoi, pentru că îți amintești ceea ce reciți și pentru că dușmanul te aude. Când Domnul Isus a rostit Cuvântul lui Dumnezeu la ispitirea din pustie, acesta a plecat (Matei 4:11). Pasul 3: Comportă-te conform cu ceea ce spune Dumnezeu despre tine. Dumnezeu te-a făcut să fii chibzuit – asta înseamnă că ești un bun gânditor. Dacă crezi lucrul acesta cu adevărat, ce ai face și în prezent nu faci? Cât de mare e pasul prin credință pe care ești dispus să-l faci? Dumnezeu te-a înzestrat cu capacitatea de a „iubi”. Dacă ai crede asta cu adevărat, cum ți-ai arăta dragostea pentru Dumnezeu și pentru semeni? Vei începe să dăruiești bani la biserică? Vei ierta pe cineva care te-a rănit? îi vei sluji pe ceilalți în loc să fii absorbit de tine însuți? Nimic nu-ți zidește credința mai mult ca și atunci când pui în practică Cuvântul lui Dumnezeu. Pune în practică acești pași și ți se va schimba părerea pe care o ai despre tine însuți.

Share