NU-ȚI IROSI VIAȚA ÎN REGRETE!

„Bunătățile Domnului… se înnoiesc în fiecare dimineață” (Plângerile lui leremia 3:23)

Trăiești cumva în prezent regretând timpul pierdut, oportunitățile ratate, păcatele comise și relațiile distruse? Regretul e o pierdere de vreme dacă nu te învață să fii înțelept și dacă nu-ți alimentează hotărârea de a face mai bine „data viitoare”. Biblia îl descrie pe Dumnezeu în felul următor: „Și credincioșia Ta este atât de mare!” Așadar, cum trebuie să faci față regretelor? Făcând trei lucruri: 1) Mărturisește-le. Oprește-te și gândește-te la faptele, la gândurile, la emoțiile care te-au împins să faci ceea ce ai făcut. Fă un inventar cinstit al greșelilor tale. Asumă-ți-le! Scuzele nu sunt o soluție. Când Adam a fost pus față în față cu păcatul, el s-a ascuns printre pomii din grădină. Când David a fost confruntat cu păcatul său, el a spus: „Sunt vinovat înaintea Domnului.” Urmează exemplul lui David. 2) Pocăiește-te. Biblia spune: „când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire” (2 Corinteni 7:10). Când ești prins în ghearele păcatului, rugăciunea care nu pornește din inimă ci doar de pe buze nu te va ajuta. Păcatul îl rănește pe Dumnezeu, te rănește pe tine și îi rănește pe alții. Ideea din spatele pocăinței este că te aduce în punctul în care urăști păcatul, hotărăști să renunți la el și să-i întorci spatele. 3) Trăiește curat!. Una din temele centrale ale Bibliei este „învierea”. Asta înseamnă că tu poți învia. Dumnezeu a spus în Cuvântul Său: „Nu vă mai gândiți la ce a fost mai înainte, și nu vă mai uitați la cele vechi! lată, voi face ceva nou” (Isaia 43:17-18). E o nouă zi cu o nouă ocazie de a-ți reface viața si de a te schimba. Așa că, trăiește-ți viața în curăție!

Share