NU TE TEME (2)

„O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui” (Psalmul 107:8)

După ce ai trecut de greutăți și probleme, poate ai tendința de a te încrede mai puțin în Dumnezeu și de a începe să reduci riscurile. Când ai trecut prin furtuni repetate, siguranța portului începe să-ti pară atrăgătoare. E bine să te odihnești și să te reculegi, dar nu te mulțumi cu siguranța pierzând ceea ce ți-a pregătit Dumnezeu. Biblia spune: „Cei ce se pogorâseră pe mare în corăbii, și făceau negoț pe apele cele mari, aceia au văzut lucrările Domnului și minunile Lui în mijlocul adâncului.El a zis, și a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării. Se suiau spre ceruri, se pogorau în adânc; sufletul le era pierdut în fața primejdiei. Apucați de amețeală, se clătinau ca un om beat, și zadarnică le era toată iscusința. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor. A oprit furtuna, a adus liniștea, și valurile s-au potolit. Ei s-au bucurat că valurile s-au liniștit, și Domnul i-a dus în limanul dorit. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui” (v. 23-31). Unde putem vedea minunile lui Dumnezeu? În furtunile vieții! Domnul Isus a dat 125 de porunci pe care le avem în Scriptură. Douăzeci și unu din ele încep cu „nu vă temeți” sau „îmbărbătați-vă”. A doua și cea mai importantă poruncă, aceea de a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele nostru, apare numai de opt ori. Asta înseamnă că afirmația rostită cel mai des de Domnul Isus a fost aceasta: „Nu vă temeți”! De ce? Pentru că dorește să te încrezi mai mult în El!

Share