NU TE MAI PLÂNGE!

“Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli” (Filipeni 2:14)

Dacă cineva ţi-ar da un leu de fiecare dată când te plângi şi ţi-ar lua un leu de fiecare dată când arăţi mulţumire, ai fii bogat sau sărac? Poate spui: “Dacă ai avea problemele mele, şi tu te-ai plânge”. Biblia spune: “Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli”, deoarece cu cât te plângi mai mult, cu atât mai mult se înrăutăţesc lucrurile. Să observăm:

1) Cârtirea creează dependenţă. Ciclul este în felul următor: ai o problemă, te plângi şi rămâi blo­cat în ea, te simţi prost aşa că te plângi şi mai mult şi sfârşeşti prin a fii stresat şi a nu avea nici o soluţie. Cât de nebunesc este lucrul acesta?

2) Cârtirea îţi fură binecuvântările lui Dumnezeu. În loc să te încrezi în Dumnezeu te îndoieşti de înţelepciunea Lui şi de ajutorul Lui. Dumnezeu a trimis la moarte douăzeci şi trei de mii de evrei pen­tru că au făcut lucrul acesta. “Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de Nimicitorul. Aceste lucruri … au fost scrise pentru învăţătura noastră” (1 Corinteni 10:10-11). Nu-ţi verifica doar atitudinea, schimb-o!

3) Cârtirea îţi afectează sănătatea. “O inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma este putrezirea oaselor” (Proverbe 14:30),. Fii cinstit, câţi cârtitori calmi şi netulburaţi cunoşti tu? În loc să te plângi, lucrează la atitudinea ta. Începe să-ţi numeri binecuvântările. Un om înţelept a spus odată: “M-am plâns că nu am papuci până când am întâlnit un om care nu avea picioare”. Gândeşte-te la ceea ce scrie autoarea Barbara Johnson: “Pe un bilet scris de mână, lipit pe un stâlp de telefon, scria: “Pierdut câine cu trei picioare, orb de ochiul stâng, fără urechea dreaptă, cu coada ruptă şi recent castrat. Răspunde la numele Lucky”. Biblia spune: “Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 5:18).

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *