NU TE MAI COMPARA CU CEILAŢI!

„Ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi… sunt fără pricepere” (2 Corinteni 10:12)

Eşti prea ocupat cu analizarea defectelor tale încât nu mai ai timp să-ţi apreciezi calităţile? Sau eşti atât de prins în evaluarea celorlalţi încât nu mai preţuieşti ceea ce ţi-a dat Dumnezeu? Dumnezeu nu a dorit niciodată să te compari cu nimeni. „Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii” (Galateni 5:25-26). Când faci comparaţii, subînţelegi faptul că Dumnezeu a greşit când te-a creat aşa cum eşti. Mai mult, îi laşi pe alţii să-ţi definească valoarea şi le dai control asupra stimei tale de sine. E o putere prea mare pe care să i-o dai cuiva! „Tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui” (Romani 12:5-6). Zideşte pe darurile pe care ţi le-a dat Dumnezeu şi nu mai râvni la ce au alţii. Dumnezeu te-a făcut aşa cum a dorit să fii, te-a răscumpărat şi te-a chemat să împlineşti planurile Lui pentru viaţa ta. Până nu încetezi să te mai compari cu ceilalţi, nu vei fi în stare să dai naştere darurilor pe care le-a pus în tine. Aşa că mulţumeşte-I pentru că te-a făcut aşa cum eşti şi crede că El te transformă zi după zi în persoana pe care o doreşte.

Share