NU EXISTA ÎNLOCUITOR!

„Vistierii ascunse, bogății îngropate” (Isaia 45:3)

Când suntem stresați – si cine nu este în zilele noastre? – prima noastră reacție este de a consulta ultima carte sau DVD apărut despre „cum să…”, sau să ne întâlnim cu prieteni creștini. Reimar Schultze observă: „în cel mai bun caz primim o frântură din ceea ce căutăm. Timpul petrecut vorbind despre Dumnezeu nu ține loc timpului petrecut cu Dumnezeu. Uită-te la biserica ta si spune-mi dacă in toate cărțile religioase, CD-urile și programele, există ceva care să ajungă la nivelul lui Enoh, Avraam, Moise și Noe. Însuși Dumnezeu a fost și întotdeauna va fi cea mai mare sursă de informații, inspirație, transformare si părtășie. Isaac medita pe câmp când „și-a ridicat ochii, și a văzut. ..” ( Geneza 24:63). Când suntem singuri cu Dumnezeu, primim lumină … în clipele noastre de liniște El pune înaintea noastră bogății spirituale… ascunse omului grăbit. Biblia spune: „După ce a dat drumul noroadelor, (Isus) S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte (Matei 14:23 V Mulți dintre cei care au venit sa-L vadă pe Domnul Isus au călătorit timp de câteva zile și totuși El i-a îndepărtat ca să se poată ruga. Ca să fii singur cu Dumnezeu trebuie să lași deoparte: rude; prieteni; programe; oportunități și opiniile altor oameni. Așa a făcut Domnul Isus. Mulți s-au simțit jigniți dar El nu s-a lăsat influențat de presiunea oamenilor. Isus a ascultat doar de vocea Tatălui. Poți să devii sclavul oamenilor sau poți trăi după voia lui Dumnezeu. Nu poți să le faci pe amândouă. Dacă alegi a doua variantă, din ființa ta va curge un izvor de apă vie și vei primi putere alături de Dumnezeu. El îți va descoperi „vistierii ascunse, bogății îngropate”.

Share