Moartea (2)

4 FEBRUARIE

„Nu mă opriţi… lăsaţi-mă să plec… la stăpânul meu.”  Geneza 24.56

Moartea (2)

            Cea de-a doua femeie, despre care doresc să relatez, se numea Sara. La vârsta de cincisprezece ani L-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitorul ei personal. La vârsta de douăzeci de ani s-a îmbolnăvit foarte grav. Curând, părinţii, prietenii şi veci­nii au stat în jurul patului ei de moarte. Când a văzut la­crimile celor apropiaţi, le-a spus: „Nu plângeţi! Sunt feri­cită că pot merge la Domnul Isus.” Apoi ne-a rugat să-i cântăm o cântare; dar lacrimile ne-au înecat glasul şi n-am mai putut cânta. Ea ne-a spus din nou: „Nu plân­geţi, pentru că eu sunt într-adevăr fericită!” Apoi a făcut o mişcare cu mâna şi a continuat: „Tăceţi! Aud cântarea Mielului. O, ce frumoasă este!” În timp ce lacrimile noas­tre curgeau, ne rugam în linişte Domnului. Apoi ea a spus din nou cu glas clar şi liniştit: „Vă rog, lăsaţi-mă să plec. Îl văd pe Domnul şi Mântuitorul meu. O, ce măreţ este! La revedere, dragă tată! La revedere, dragă mamă! La re­vedere, dragi prieteni! La revedere în cer, la El!”

            Drag cititor, nu doreşti să ai şi tu o astfel de plecare din cele vremelnice şi o intrare fericită în veşnicie? Atunci trebuie să-L ai şi tu pe Domnul Isus ca Mântuitor. A trăi cu El înseamnă o viaţă fericită, iar a muri cu El este o ple­care în pace acasă. Atunci nu mai trebuie să te temi de groaza morţii, ci poţi spune cu psalmistul: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.”

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *