Mielul de Paşte (2)

„Şi, pe când privea pe Isus umblând, a zis: «lată Mielul lui Dumnezeu!»”

Ioan 1.36

Mielul de Paşte (2)

Toţi israeliţii care au ascultat cuvin­tele lui Dumnezeu şi au uns uşiorii şi pragul de sus cu sângele unui miel, au rămas cruţaţi, întâiul născut ai lor a fost salvat. Dar toţi egiptenii, care nu au avut sângele cum s-a spus, au fost judecaţi de Dumnezeu. Cât de sever este Cuvântul lui Dumnezeu; la fel şi ju­decata Sa! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Ce spune, aceea şi face. Dacă vesteşte judecata, atunci judecă, şi dacă promite salvarea, atunci salvează – cu condiţia ca salvarea oferită de El să fie acceptată cu deplină încredere.

Şi pentru vremea noastră a anunţat judecata Sa asu­pra tuturor oamenilor şi asupra întregii lumi. Dar unde se găseşte salvarea de judecata care va veni? Noap­tea judecăţii de odinioară din Egipt s-a numit „Paşte”, pentru că Dumnezeu „a trecut pe lângă”, iar mielul care i-a salvat pe israeliţi s-a numit „mielul de Paşte”. Şi pentru noi există un Miel de Paşte. Dumnezeu însuşi L-a dat – şi ce Dar minunat! Isus este Mielul lui Dumne­zeu care ridică păcatul lumii.

Dacă vrei să fii salvat de judecata care va veni, atunci îndreaptă-te cu credinţă spre Domnul Isus. Sân­gele Său te curăţă pe deplin şi te ocroteşte.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *