Meditatii

10 FEBRUARIE

„Cine are o inimă înţeleaptă primeşte învăţăturile…”  Proverbe 10.8

 Meditaţii

            Mângâierea celor nenorociţi este să aibă tovarăşi de suferinţă.

            Nevoia îl învaţă pe om, chiar şi când pricepe greu.

            Nuiaua lui Dumnezeu este un creion cu care contu­rează chipul lui Hristos mai clar în noi.

            Există mii de lucruri pe care le putem dobândi şi de­ţine şi pot fi numite drept lucruri mari în ochii lumii, dar, privite din perspectiva veşniciei, să nu aibă, de fapt, nicio valoare.

            Sunt persoane care au poveri şi griji, dar care nu fac altceva decât să se plângă de situaţiile existente. Ele vorbesc tot timpul despre starea rea de lucruri. Toată conversaţia lor nu are legătură decât cu tot ce este rău, şi ele merg prin viaţă, vorbind, dar nefăcând nimic.            Prea multe interese secundare ne hărţuiesc. Creşti­nul trebuie să-şi controleze gândurile şi să le atribuie o ordine, după importanţa lor. Cât timp pierdem noi gândind la lucruri care într-o lună, poate într-un an, nu vor mai avea nicio importanţă!

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *