MÂNA LUI DUMNEZEU (2)

„Vrăjitorii i-au zis lui Faraon: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” (Exod 8:19)

Mâna lui Dumnezeu într-o calamitate. Când Dumnezeu a trimis plăgi pe care vrăjitorii lui Faraon nu le-au putut imita, ei au strigat plini de teamă: „Aici este degetul lui Dumnezeu”. În cele din urmă, Faraon a înţeles mesajul: „Poate Dumnezeu încearcă să-mi spună ceva”. Urgia care s-a abătut peste Egipt a fost rezultatul faptului că Faraon l-a sfidat pe Dumnezeu. De zece ori a stat Moise înaintea lui spunându-i din partea lui Dumnezeu: „Lasă poporul să plece”. Să remarcăm că Dumnezeu a cerut numai ce îi aparţinea de drept. Întrebarea este: Ce îţi cere Dumnezeu ţie? Numai când îi spui lui Dumnezeu da, lucrurile îţi vor merge bine! Când vezi scopul Lui în schimbările şi loviturile de care ai parte, le poţi transforma în trepte ce urcă spre binecuvântare. Psalmistul a scris: „Dumnezeule, căile Tale sunt sfinte!” (Psalmul 77:13). Apoi el a adăugat: „Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari” (Psalmul 77:19). Dumnezeu îţi va face parte de o cale uşoară sau de una dificilă. Dacă refuzi să asculţi vocea Lui în sanctuar, El îţi va vorbi prin furtunile vieţii. Faraon s-a revoltat împotriva planurile providenţiale ale lui Dumnezeu şi faptul acesta l-a costat împărăţia şi viaţa. Nu pierde lecţia pe care o poţi învăţa de aici. Dumnezeu doreşte ceea ce-i aparţine, ceea ce a cumpărat şi a plătit la Calvar. El doreşte să ocupe locul legitim în viaţa ta, şi anume primul loc. Iar tu ai o opţiune: te poţi răzvrăti faţă de El sau poţi reacţiona pozitiv la dragostea Lui. Dacă simţi că Dumnezeu bate la inima ta astăzi, e datorită faptului că El doreşte să te mântuiască, să te folosească şi să te binecuvânteze. Dacă eşti înţelept, îi vei spune da.

Share