LUCRURI DE CARE Al NEVOIE ÎN PUSTIE (2)

„l-a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică” (Psalmul 78:53)

Te poți găsi în pustie și să fii acolo din voia lui Dumnezeu? Da! „A pornit pe poporul Său ca pe niște oi, și i-a povățuit ca pe o turmă în pustie… i-a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică” (v. 52-53). În pustie ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu așa cum nu L-ai cunoscut niciodată până atunci. Așadar, care a fost un alt lucru de care a avut nevoie Israelul pentru a supraviețui în pustie? De hrana! Cineva a calculat că ar fi fost necesare aproximativ douăzeci și șase de vagoane de alimente, zilnic, pentru a hrăni atât de mulți iudei. Problema e că pe atunci nu existau trenuri și nici căi ferate! însă ei au avut ceva mult mai bun – pe Dumnezeu! Timp de patruzeci de ani El le-a trimis mană, „hrana perfectă”, la ușa corturilor lor. Cantitatea era în funcție de nevoia fiecărei familii în parte – și Dumnezeu și-a arătat credincioșia față de ei în fiecare zi. Așadar, dacă economia te face să simți teamă și să te întrebi dacă Dumnezeu poate să-ți poarte de grijă – iată cuvântul pentru tine astăzi! Poate Dumnezeu nu-ți dă tot ceea ce-ți dorești dar îți dă tot ceea ce e necesar. Dumnezeul căruia Îi slujim nu este în recesiune! Psalmistul a spus: „Am fost tânăr, și am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea” (Psalmul 37:25). Un misionar a spus-o altfel: „Unde mă trimite acolo mă duc; ce-mi dă să mănânc, aceea înghit”. Gândește-te: timp de patruzeci de ani Israelul nu a dus niciodată lipsă de vreo masă și nu a rămas fără hrană. Dumnezeul lor este și Dumnezeul tău, așa că, astăzi pune-ți încrederea îh El și nu te mai îngrijora!

Share