ISUS A ÎNVINS MOARTEA ÎN LOCUL TĂU (1)

“Ne-a născut din nou la o nădejde vie” (I Petru 1:))

Ernest Becker a scris o carte intitulată “The Denial of Death” [Negarea Morţii]. În această carte el spunea că noi ne trăim viaţa ignorând, evitând şi respingând adevărul, că suntem muritori şi că mai devreme sau mai târziu cu toţii vom muri. El a arătat că acesta este motivul dependenţei noastre de muncă, acceptării dependenţelor şi obsesiei faţă de bani şi siguranţă. Becker a publicat această carte în 1974 cu mare vâlvă, a câştigat Premiul Pulitzer şi a devenit faimos. În acel an a aflat că are can­cer, în acel an s-a întors la Dumnezeu. în acel an a murit.

Se spune că statul Arizona din Statele Unite are cea mai mare fundaţie de crionici din lume. Pentru o sumă mare de bani, sângele îţi poate fi umplut cu anticoagulant’, ţi se îngheaţă trupul şi se păstrează în capsule cu lichid de nitrogen la minus 320 de grade până când vei fi reîncălzit mai târ­ziu, în acel moment tehnologia medicală avansată te poate vindeca de orice boală care te-a ucis şi poţi trăi din nou. Sau, dacă nu-ţi place să stai în frig, o altă companie îţi poate oferi “veşnicia într-o cutie”. Pentru o sumă mică de bani, ADN-ul tău este pus într-o cutie pentru următorii 10.000 de ani aşa încât să poţi fi donat oricând doreşti. Ţi se oferă şi posibilitatea de a-ţi primi banii înapoi după 10.000 de ani, deşi este greu de spus cine îi va primi dacă ceva nu merge bine. John Ortberg scrie: “încercăm să depăşim moartea pe căi subtile; cluburi de sănătate, creme pentru piele, tehnici chirur­gicale, diete noi, clime mai calde, medicamente mai bune, doctori mai deştepţi şi altele. Poate ştiinţa ne va ajuta să trăim pentru totdeauna, asemenea rasei struldbrugilor fără dinţi, păr şi memorie ai lui Gullliver”. Bucură-te, Domnul Isus a învins moartea şi învierea Lui îţi garantează şi ţie învierea: “Ne-a născut din nou … la o nădejde vie … la o moştenire nestricăcioasă” (1 Petru 1:3-4).

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *