Înviorarea dată de Păstor

„Îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pri­cina Numelui Său.”      Psalm 23.3

 Trăim într-o vreme grea din punct de vedere spiritual. La cine să ne du­cem pentru ajutor, pentru înviorare, dacă nu la Păsto­rul nostru cel bun – ISUS HRISTOS? În El să ne punem încrederea! Oamenii, împrejurările şi vremurile se pot schimba, dar nu dragostea, bunătatea şi harul marelui nostru Păstor. Niciunui din cei care-şi pun încrederea în Hristos, nu va fi dat de ruşine. încrederea este de mare importanţă în viaţa credinciosului. Fericiţi vom fi numai atunci când nădăjduim în Păstorul nostru fiind conştienţi că El, în înţelepciunea Sa, conduce lucrurile spre înviorarea şi povăţuirea noastră pe cale. Depen­denţa noastră faţă de Păstor ar trebui să ne caracteri­zeze tot timpul. Numai aşa vom fi fericiţi.

            Opusul dependenţei este voinţa proprie. Voinţa pro­prie îi caracterizează pe oamenii necredincioşi, dar ea face mult rău şi creştinilor care nu sunt dependenţi de marele Păstor al sufletelor. Câtă durere se produce în sufletele creştinilor care nu se roagă ca psalmistul: „Arată-mi, Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Ta­le.” Pe astfel de cărări, sufletul este înviorat, binecu­vântat. Pe această cale a mers însuşi Păstorul cel bun şi pe ea doreşte să conducă oile Sale. Pe ea primim înviorarea dată de Păstorul cel bun.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *