ÎNTREABĂ-L PE DUMNEZEU

„în El avem viața, mișcarea și ființa” (Faptele Apostolilor 17:28)

George Washington Carver, expert în chimia alimentară, care a descoperit trei sute de utilizări ale arahidelor, ne împărtășește următoarele observații cu privire la Dumnezeu: „Pe când eram mic și exploram pădurile aproape virgine dimprejurul vechii locuințe Carver, aveam impresia că cineva fusese pe acolo înaintea mea. Lucrurile erau atât de ordonate, atât de curate, într-o armonie atât de minunată. Câțiva ani mai târziu, aflându-mă în aceleași păduri, m-am simțit practic copleșit de sentimentul unei prezențe mărețe. Nu numai că cineva fusese acolo, ci acolo era Cineva. La ani distanță, când am citit versetul „în El avem viața, mișcarea și ființa” am înțeles ce dorește autorul să spună. Niciodată după aceea nu mi-am mai pierdut siguranța că îmi vorbește Creatorul. Pentru mine, natura este mai mult decât o mare catedrală, este locul în care pot vorbi neîncetat cu Dumnezeu și în care îl pot auzi. Orice om are nevoie de-un scop și de-o misiune în viață. Scopul meu a fost și scopul lui Dumnezeu, acela de a spori bunăstarea și fericirea poporului Său. De ce, trebuie ca noi, cei care credem în Hristos, să fim atât de surprinși de ceea ce poate face Dumnezeu cu un om plin de voință, într-un laborator?” în 1921, Carver a vorbit înaintea Camerei Reprezentanților din Statele Unite. Președintele a întrebat: „Dr. Carver de unde ați învățat toate aceste lucruri?” El a răspuns: „Din vechea Carte”. Președintele l-a întrebat: „Care carte?” Carver a răspuns: „Biblia”. Președintele l-a chestionat: „Biblia vorbește despre arahide?” Carver a replicat: „Nu, domnule, ci ea vorbește despre Dumnezeul care a creat arahidele. L-am rugat să-mi arate ce să fac cu ele și El mi-a arătat”. Ai nevoie astăzi de o idee sau de o soluție creativă? Întreabă-L pe Dumnezeu!

Share