ÎNNOIEȘTE-ȚI MINTEA PRIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

„Să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre” (Romani 12:2)

Lucrul de cea mai mare însemnătate pe care îl poți face, în fiecare zi, este să-ți înnoiești mintea prin Cuvântul lui Dumnezeu. Când înțelegi asta, toate lucrurile vor începe să se așeze la locul lor. Vei gândi și te vei comporta diferit așa că vei obține rezultate diferite. Mai ții minte vechiul serial de la televizor Beverly Hills? Partea interesantă a serialului era faptul că Jed și familia sa au fost eliberați de trecutul lor – o viață trăită în sărăcie în Ozarks. Însă chiar si după ce s-au mutat în Beverly Hills, California, ei au continuat să ducă o viață „de provinciali. Casa lor s-a schimbat, însă nu și obiceiurile. Tot așa s-a întâmplat și cu iudeii. Ei aveau o mentalitate de sclavi. Deși au fost eliberați și Dumnezeu se îngrijea de nevoile lor, în clipa în care s-a ivit o problemă, au dorit să se reîntoarcă în Egipt. Ei nu puteau întrezări ziua de mâine fiindcă duceau încă povara zilei de ieri! Citește cu atenție aceste cuvinte: „Să luăm, deci, bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit prea târziu” (Evrei 4:1). Poate întrebi: „Promisiunile lui Dumnezeu nu sunt garantate?” Ba da, dacă faci ceea ce spune El! Dumnezeu a promis că te va binecuvânta în domeniul financiar, dacă dăruiești zeciuială și dacă arunci sămânța cu generozitate. El a promis că îți va netezi cărările,dacă Îl recunoști în toate căile tale. El a promis că te iartă, dacă ierți la rândul tău. Nu faci decât să dovedești voia lui Dumnezeu „cea bună, plăcută și desăvârșită atunci când îți înnoiești mintea neîncetat! Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: reînnoiește-ți mintea prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Share