ÎNCREDEREA ÎN DUMNEZEU

„Păcatele îţi sunt iertate” (Matei 9:2)

Domnul Isus i-a spus unui slăbănog ce stătea pe pat: „îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!” Poate te întrebi: „Ce păcate putea slăbănogul acesta să facă?” Există trei moduri de a păcătui: 1) Comitere: lucrurile pe care le facem. 2) Omitere: faptele bune pe care nu le facem. 3) Dispoziţie: atitudinile noastre greşite. De ce nu a spus Isus simplu: „scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”? Deoarece când ştii că păcatele îţi sunt iertate, ai încrederea de a-l cere lui Dumnezeu lucrurile de care ai nevoie şi curajul de a te ridica prin credinţă şi de a face ceea ce îţi spune El. Ştiind că păcatele îi sunt iertate, acest om a putut face ceea ce toată lumea a crezut că este imposibil. Putem învăţa o lecţie importantă de aici. După ce Adam a păcătuit, el s-a ascuns de Dumnezeu. Când Dumnezeu i-a spus: „Unde eşti?”, el a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică” (Geneza 3:9-10). Cum îţi dai seama că ceva nu este bun pentru tine? Când lucrul acela te face să te ascunzi de Dumnezeu! Când lucrul acela te face să eviţi rugăciunea, citirea Bibliei şi părtăşia cu poporul lui Dumnezeu. Biblia condamnă păcate precum furtul şi pofta, dar cum rămâne cu lucrurile care nu sunt formulate explicit în Scriptură? Pentru a şti dacă ceva este bun sau rău pentru tine, trebuie să-ţi pui o singură întrebare: „Cum va afecta lucrul acesta încrederea mea în Dumnezeu?” Nu vei greşi niciodată dacă îţi vei pune această întrebare. „Dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui” (1 loan 3:21-22).

Share