ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU CÂND NU EXISTĂ RĂSPUNSURI

„Lucrurile ascunse sunt ale Domnului” (Deuteronom 29:29)

Pierderile suferite în viață ne lasă cu dureri profunde și cu întrebări. Mame sau tați tineri sunt răpuși de cancer. Ruina financiară dă peste cap planurile de pensie. Copiii merg la închisoare, sunt uciși sau își iau viața. Asemenea vremuri ridică întrebări la care este dificil, dacă nu cumva chiar imposibil să răspundem. Analizăm circumstanțele la nesfârșit. Facem speculații referitoare la detalii, căutând indicii care ne-ar putea face să înțelegem mai bine sau să suportăm mai ușor. Întoarcem lumina reflectorului spre noi, spre alții și chiar spre Dumnezeu, întrebându-ne ce am fi putut sau ar fi trebuie să facem diferit pentru a împiedica cele întâmplate. Ne întoarcem spre prieteni, frați credincioși și pastori numai pentru a auzi ceea ce par a fi platitudini religioase și încercări eșuate de a ne micșora durerea. Când răspunsurile par să întârzie și când cerul tace, ce trebuie să facem? Iată două versete care îți pot fi de ajutor în astfel de vremuri: 1) „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre” (Deuteronom 29:29). Când vorbim de înțelegerea celor întâmplate, noi avem teritoriul nostru, iar Dumnezeu îl are pe al Său. Al nostru se limitează la ceea ce decide El să ne descopere. În acel moment, trebuie să te încrezi în Domnul din toată inima ta, și să nu te bizui pe înțelepciunea ta (Proverbe 3:5). 2) Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Poate Dumnezeu îți va da explicații, poate nu. Dar El este Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul”. (Apocalipsa 22:13), ceea ce înseamnă că El are un plan și că lucrează spre binele nostru și spre slava Sa. Așadar, ce înseamnă că El are un plan și că lucrează spre binele nostru și spre slava Sa. Așadar, încrede-te în El!

Share