In sala de asteptare de la Terapie Intensiva

“Chiar daca as avea toata credinta asa incat sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sunt nimic”

Noi tot spunem ca relatiile sunt mai importante pentru noi decat orice altceva, dar faptele noas­tre nu o arata. Noi ne schimbam in mod constant prietenii si pe cei dragi de dragul banilor sau a avansarilor. Relatiile sunt precum florile; daca nu le hranesti si nu le protejezi, ele mor. De aceea Pavel scrie: “Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desarta … fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora” (Filipeni 2:3-4). Uneori e nevoie de durere si de o stare de criza pentru a ne aduce aminte ca oamenii din vietile noastre nu pot fi inlocuiti.

Un autor scrie: “Am petrecut multe ore in sala de asteptare de la terapie intensiva privindu-i pe cei care agonizau si auzind intrebari staruitoare: “Va trai sotul meu?” “Va mai putea merge fiul meu vreodata?” “Cum sa mai traiesc fara acela cu care am trait 30 de ani?” Sala de asteptare de la terapie intensiva este diferita de orice alt loc din lume. Iar cei care asteapta sunt diferiti. Ei nu reusesc sa faca destul unii pentru altii. Nimeni nu este nepoliticos. Deosebirile de rasa si clasa sociala se topesc. Gunoierul isi iubeste sotia la fel de mult cum profesorul universitar si-o iubeste pe a lui si toata lumea intelege lucrul acesta. Fiecare om spera pentru celalalt. In sala de asteptare de la terapie intensiva lumea se schimba. Vanitatea si prefacatoriile dispar. Universul se concen­treaza asupra urmatoarei intalnirii cu doctorul in speranta ca va anunta o imbunatatire. Toata lumea stie ca a iubi pe cineva este ceea ce conteaza in viata. Am putea invata sa iubim in felul acesta daca am realiza ca fiecare zi a vietii este ca o zi in sala de asteptare de la terapie inten­siva.”

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *